Supercalculatoare
Supercalculatoarele au o memorie internă si o viteză de lucru foarte mare: pot executa pînă la cîteva sute de milioane de instructiuni pe secundă, fiind cele mai rapide tipuri de calculatoare. De obicei sunt utilizate pentru aplicatii specifice, care necesită calcule matematice complexe, mari consumatoare de timp si memorie, cum ar fi, de exemplu, grafica animată, prognozele geologice sau meteorologice, probleme complexe de fizică pentru care se doreste aplicarea unor algoritmi matematici riguroşi – dinamica fluidelor, fizica nucleară. Cel mai cunoscut tip de supercalculator este CRAY [Cray]. Supercalculatoarele lucrează pe 32 si 64 de biti si au o arhitectură performantă, neоngrădită de principiile clasice (de exemplu, sisteme multiprocesor – cu mai multe unităti centrale). În SUA există un institut specializat pe cercetări în domeniul supercalculatoarelor, numit NCSA (National Center for Supercomputer Applications).
Calculatoarele mari
Calculatoarele mari pot executa 1 bilion de operaţii pe secundă, costul lor fiind de cîteva milioane de dolari.De regulă calculatoarele mari includ zeci de unităţi de discuri magnetice şi imprimante, sute de console, aflate la diferite distanţe.Aceste calculatoare se utilizează in cadrul unor mari centre de calcul şi funcţionează în regim non-stop.
Minicalculatoare
Minicalculatoarele au apărut după 1970, avînd costuri ridicate; numele lor provine din formularea "configuratie minimă de calcul". Erau sisteme interactive – utilizatorii aflati în fata unor terminale se aflau în dialog cu calculatorul - şi multiutilizator: la un moment dat mai multi utilizatori (cîteva zeci sau chiar cîteva sute) putea folosi calculatorul prin intermediul terminalelor. Această caracteristică impune un sistem de operare (numit RSX) performant, care să poată gestiona la un moment dat programele mai multor utilizatori si să ofere mecanisme de protectie a memoriei
Minicalculatoarele lucrau pe 16 si 32 de biti. Dintre reprezentantii lor amintim: VAX 8600, VAX 8650, PDP 11 .
Evolutia minicalculatoarelor a condus la sisteme multiutilizator mai performante, care pot fi exploatate simultan de mai multe sute sau chiar mii de utilizatori . Din punctul de vedere al performantei, ele se apropie cel mai mult de supercalculatoare, la celălalt pol găsindu-se calculatoarele personale. Totusi, se poate spune că diferentele între minicalculatoarele mari si mainframe-urile mici nu sunt sesizabile .
Microcalculatoare
Microcalculatoarele sunt calculatoare a căror unitate centrală este un microprocesor. Primele microprocesoare au apгrut în anii '70 dar s-au dezvoltat mai ales оn anii '80 si continuă să evolueze; ele lucrează pe 8, 16 sau 32 de biti (cazul calculatoarelor folosite în prezent). Sunt sisteme interactive, monoutilizator (la un moment dat sunt exploatate de un singur utilizator). Microcalculatoarele s-au răspîndit curînd ca urmare a evolutiei tehnologiei care a redus foarte mult costurile lor de fabricatie. De alftel, aceste costuri sunt în continuă scădere iar performantele evoluează tot mai mult.
Primele microcalculatoare au fost calculatoare personale familiale: Sinclair Spectrum, Commodore . Aceste calculatoare puteau lucra direct în limbajul Basic fiindcă memoria lor internă cuprindea o parte care nu se stergea în absenta curentului electric si în care utilizatorul nu putea scrie (ROM), unde era înregistrat din fabricatie un interpretor Basic (un program care traduce în limbaj masină si execută fiecare instructiune, o dată ce aceasta a fost scrisă). Cel mai uzual periferic al acestor calculatoare era casetofonul, a cărui fiabilitate lăsa uneori de dorit.
Supercalculatoarele au o memorie internă si o viteză de lucru foarte mare: pot executa pînă la cîteva sute de milioane de instructiuni pe secundă, fiind cele mai rapide tipuri de calculatoare. De obicei sunt utilizate pentru aplicatii specifice, care necesită calcule matematice complexe, mari consumatoare de timp si memorie, cum ar fi, de exemplu, grafica animată, prognozele geologice sau meteorologice, probleme complexe de fizică pentru care se doreste aplicarea unor algoritmi matematici riguroşi – dinamica fluidelor, fizica nucleară. Cel mai cunoscut tip de supercalculator este CRAY [Cray]. Supercalculatoarele lucrează pe 32 si 64 de biti si au o arhitectură performantă, neоngrădită de principiile clasice (de exemplu, sisteme multiprocesor – cu mai multe unităti centrale). În SUA există un institut specializat pe cercetări în domeniul supercalculatoarelor, numit NCSA (National Center for Supercomputer Applications).
Pentru arhitectura calculatoarelor multiprocesor se foloseste conceptul de arhitectură paralelă: mai multe procesoare sunt interconectate pentru realizarea acelorasi sarcini. Procesoarele pot să realizeze în acelasi timp secvenţe de operatii independente, pentru ca apoi rezultatele intermediare obtinute să fie combinate corespunzгtor. În mod obisnuit, există un procesor principal, numit master, care le coordonează pe celelalte, dîndu-le spre executie sarcini independente din programul utilizatorului sau punîndu-le în asteptare.
Calculatoarele mari
Calculatoarele mari pot executa 1 bilion de operaţii pe secundă, costul lor fiind de cîteva milioane de dolari.De regulă calculatoarele mari includ zeci de unităţi de discuri magnetice şi imprimante, sute de console, aflate la diferite distanţe.Aceste calculatoare se utilizează in cadrul unor mari centre de calcul şi funcţionează în regim non-stop.Minicalculatoare
Minicalculatoarele lucrau pe 16 si 32 de biti. Dintre reprezentantii lor amintim: VAX 8600, VAX 8650, PDP 11 .
Evolutia minicalculatoarelor a condus la sisteme multiutilizator mai performante, care pot fi exploatate simultan de mai multe sute sau chiar mii de utilizatori . Din punctul de vedere al performantei, ele se apropie cel mai mult de supercalculatoare, la celălalt pol găsindu-se calculatoarele personale. Totusi, se poate spune că diferentele între minicalculatoarele mari si mainframe-urile mici nu sunt sesizabile .
Microcalculatoare
Microcalculatoarele sunt calculatoare a căror unitate centrală este un microprocesor. Primele microprocesoare au apгrut în anii '70 dar s-au dezvoltat mai ales оn anii '80 si continuă să evolueze; ele lucrează pe 8, 16 sau 32 de biti (cazul calculatoarelor folosite în prezent). Sunt sisteme interactive, monoutilizator (la un moment dat sunt exploatate de un singur utilizator). Microcalculatoarele s-au răspîndit curînd ca urmare a evolutiei tehnologiei care a redus foarte mult costurile lor de fabricatie. De alftel, aceste costuri sunt în continuă scădere iar performantele evoluează tot mai mult.
Primele microcalculatoare au fost calculatoare personale familiale: Sinclair Spectrum, Commodore . Aceste calculatoare puteau lucra direct în limbajul Basic fiindcă memoria lor internă cuprindea o parte care nu se stergea în absenta curentului electric si în care utilizatorul nu putea scrie (ROM), unde era înregistrat din fabricatie un interpretor Basic (un program care traduce în limbaj masină si execută fiecare instructiune, o dată ce aceasta a fost scrisă). Cel mai uzual periferic al acestor calculatoare era casetofonul, a cărui fiabilitate lăsa uneori de dorit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu